Fanii greci sunt recunoscuți pentru fanatismul și devotamentul lor față de echipele favorite, iar derby-ul campionatului elen dintre Olympiacos și Panathinaikos a încins la maxim spiritele din tribune.
Primul incindent care i-a avut în prim-plan pe fani s-a petrecut chiar înainte de începutul partidei atunci când 300 de suporteri ai gazdelor s-au răfuit cu forțele de ordine în afara stadionului, împiedicându-i pe susținătorii celor de la Panathinaikos să ajungă la timp la stadion. Din acest motiv debutul meciului a fost întârziat cu o oră.
Al doilea moment în care fanii lui Olympiacos și-au dat în petec s-a petrecut în timpul partidei, când potrivit celor spuse de portarul lui Panathinaikos, aceștia ar fi tras cu un pistol cu aer comprimat.
Alexandros Tzorvas, portarul oaspeților susține că a fost împușcat cu un pistol cu aer comprimat în timpul derby-ului, dar arbitrul intâlnirii nu a semnalat acest incident în raport.
Tzorvas a înmânat procurorului din Atena un certificat medical care să ateste faptul că s-a tras asupra sa, iar acesta a cerut clubului organizator să prezinte imaginele surprinse de camerele de supraveghere pentru a se stabili autorul infracțiunii. De asemenea, clubul Panathinaikos a trimis o scrisoare ligii elene în care semnalează acest eveniment, precum și aruncarea pe teren a unui briceag sau a petardelor.
Olympiacos s-a impus cu 2-0 în derby-ul Greciei, partidă ce s-a disputat în urmă cu trei zile.
VEZI AICI atmosfera creată de fanii greci:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER